Astfel, potrivit meteorologilor, vremea va fi închisă, mai ales în vest, centru și nord, unde pe arii extinse va plouă slab. Unele ploi slabe izolate se vor semnala și în sud și est, dar mai cu seama după orele prânzului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cu totul izolat, în Transilvania, precipitațiile se vor transformă și în lapovițe și ninsori, iar la munte va ninge.

Temperaturile maxime se vor situa în general între 1 și 6 grade în Transilvania, Maramureș și Crișana, 4-9 grade în Banat și 2-7 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate în zonele subcarpatice.

Tot ANM a emis și mai multe atenţionări nowcasting cod galben de ceaţă densă, valabile în Bucureşti şi în alte 13 judeţe din sudul şi estul ţării, pe durata următoarelor ore.

Prognoza meteo pentru zilele următoare

Astfel, potrivit meteorologilor, vremea se va încălzi în toată ţara în zilele următoare, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), precizând că temperatura maximă va fi de 11 grade, în timp ce minima va fi de minus un grad. De asemenea, vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

„Vremea se va încălzi. Vor fi precipitaţii în nordul şi centrul ţării şi izolat în celelalte regiuni. În noaptea de sâmbătă spre duminică, vor fi precipitaţii în sudul şi estul ţării. Precipitaţiile vor fi amestecate. Adică, ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Maramureş şi în Transilvania. În estul ţării vor fi în special ploi”, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Află cum va fi vremea de sărbători. Vor fi temperaturi mai ridicate, de Crăciun și de Revelion.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.


Citește și… „Micul Messi”, copilul care și-a făcut tricou cu idolul lui dintr-o pungă de plastic, amenințat de talibani! Decizia luată de familie


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.