Tribunalul București a respins apelul Jandarmeriei la decizia pronunțată în primă instanță de Judecătoria Sector 1 prin care a fost anulată amenda primită de Ioan Duia.

Astfel, a fost anulată definitiv amenda în valoare de 2.000 de lei pe care bărbatul a primit-o de la jandarmi la protestul din ziua Congresului PSD din martie 2018, notează Mediafax.

Zeci de oameni s-au adunat, pe 10 martie 2018, în fața Sălii Palatului, pentru a protesta atunci când PSD a organizat un congres extraordinar. Jandarmii i-au ridicat atunci pe unii dintre protestatari pentru tulburarea ordinii și liniștii publice deoarece au scandat împotriva partidului condus de Liviu Dragnea.

Printre cei sancționați se numără și Ioan Duia, un bucureștean surdo-mut. În procesul verbal, jandarmul a notat, la descrierea faptei, că bărbatul a scandat lozinci anti-PSD. La acea vremea, șeful Jandarmeriei a precizat că „amendarea a fost corectă, însă descrierea a fost eronată”.


Citește și:

Partidul lui Dragnea e favorit net la casele de pariuri internaționale, spre deosebire de ce arată sondajele din România!


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.