Vasile Dîncu: Rusia este, în acest moment, o ameninţare pentru tot spaţiul acesta al nostru

Comentează

Vasile Dîncu, ministrul al apărării, a declarat vineri seara, la Digi24, că Alianța Nord-Atlantică, din care face parte şi România, este pregătită și are scenarii și planuri pentru orice situație, în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina.

Întrebat dacă Vladimir Putin este un pericol pentru România, Vasile Dîncu a răspuns: „Rusia este, în acest moment, o amenințare pentru tot spațiul acesta al nostru și probabil că următorul concept strategic al NATO va defini mult mai clar acest lucru, faptul că Rusia, prin acțiunile din ultima vreme, este o amenințare la adresa țărilor din zonă, cel puțin, și care sunt țări NATO”.

Evident, există și un plan care va fi pus în practică legat de aceasta și sigur, există și un plan de măsuri pe care politicul le poate gândi în acest sens, în cazul în care amenințările devin realitate și sunt puse în practică, pornind de la strategii de îndiguire economică, de blocaje și alte lucruri care se întâmplă în general în aceste situații. Să sperăm să nu ajungem la această situație.Vasile Dîncu:

Ministrul apărării a explicat şi ce va face România, în cazul unui conflict între Rusia şi Ucraina. „România este parte a NATO și face parte din strategia generală a NATO pentru această zonă. Există planuri pentru toate situațiile, NATO are planuri pentru orice situație, sunt codificate, sunt procedurate”, a precizat Vasile Dîncu.

Sigur că deocamdată, ceea ce realizează NATO pe acest flanc estic este să întărească o prezență avansată a trupelor - avem trupe în Polonia, în țările baltice sunt batalioane internaționale. Sigur că vor fi și alte măsuri pe care le va lua NATO în această perioadă. Se intensifică supravegherea spațiului aerian, maritim. În această perioadă de alarmă se caută cât mai multe informații despre asta și este pregătit până la urmă un anumit plan. În funcție de scenarii se va activa acest plan. Planul nu este public și nu poate fi comunicat în detaliu la televiziune.Vasile Dîncu:

Vasile Dîncu susţine că este puţin probabil un conflict armat între Rusia şi Ucraina. „Deocamdată suntem într-o perioadă hibridă, de conflict hibrid, în care avem dezinformări, se încearcă crearea unor conflicte etnice locale în această zonă, pentru a fi probabil un pretext de intervenție”, susţine ministrul apărării.

„Deși în mass-media internaționale se vorbește de o dată, după 20 ianuarie, pentru o intervenție, e un nivel de alarmare, dar nu este sigur că ar putea să fie așa ceva. A spus și președintele Biden, a spus și președintele României, costurile unei intervenții militare pentru a ocupa o parte din Ucraina ar fi foarte mari pentru Rusia și este puțin probabil ca acest lucru să se întâmple”, a mai spus Vasile Dîncu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Furtună cu fulgere peste un oraș, cu blocuri în parte de jos a pozei, pe timp de noapte
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
18:19
Zelenski i-a răspuns lui Trump. Condiția pusă de președintele ucrainean ca să organizeze alegeri: „Spuneți-i asta lui Putin”
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
17:49
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu din Singapore 2026 pentru prima dată în carieră
17:45
Rusia și Ucraina au încheiat „un armistițiu energetic”, susține Donald Trump. Reacția lui Volodimir Zelenski
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
O mașină de Carabinieri oprită în dreptul unei stații de metrou din Milano, mai mulți turiști în haine groase coboară pe scările de la metrou
14:41
O româncă a fost jefuită într-o stație de metrou din Milano de doi bărbați care inițial s-au oferit să o ajute
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?