Vlad Chiricheș a primit verdictul crunt al medicilor. Are nevoie de operație și nu va mai juca în 2018!Vlad Chiricheș a ieșit accidentat la mijlocul primei reprize a meciului România - Muntenegru, scor 0-0. Internaționalul român a suferit o entorsă la genunchi, cu afectarea ligamentelor și va fi nevoi să se opereze, a anunțat gsp.ro.
Chiricheș va trebui să stea circa patru luni, timpul estimat pentru o recuperare completă. Ceea ce înseamnă că nu va mai juca în 2018, când România are toate meciurile din Liga Națiunilor, iar Napoli joacă în grupele Ligii Campionilor.Mihai Pintilii, care a ieșit, de asemenea, accidentat, în partida cu Muntenegru, a suferit o leziune la coapsa dreaptă. Nu va juca împotriva Serbiei, dar nu va sta la fel de mult pe bară.