Gala MERITO 2026. Cine sunt cei 12 profesori premiați pentru excelență. Ministrul educației, Mihai Dimian: „Vă iubesc!”

Comentează

Gala Merito 2026 a premiat excelența în educație în cadrul unui eveniment la care au participat profesori, experți, specialiști, oameni din sistem și reprezentanți ai ministerului. 12 profesori au urcat pe podium, și-au spus povestea și au demonstrat că dacă vrei, dacă îți dorești cu adevărat, poți face performanță în orice școală din România, fie ea la oraș sau la sat. Important este să iubești copiii, să te dedici meseriei și s-o privești ca pe o misiune. Și să nu uiți niciodată că transformarea societății începe de la catedră.

Gala Merito 2026 a premiat excelența în educație

Cea de-a XI-a ediție a Galei MERITO a reunit, la București, profesori din întreaga țară care au demonstrat, prin activitatea lor, că educația poate fi un motor real de schimbare. Evenimentul a avut loc în Sala Constanța a JW Marriott Grand Hotel și a marcat includerea a 12 noi cadre didactice în comunitatea MERITO, care ajunge astfel la 129 de profesori laureați. Selecția profesorilor a fost realizată în urma unui proces riguros, pornind de la peste 500 de recomandări strânse de-a lungul mai multor ani. Au fost analizate impactul la clasă, metodele inovatoare de predare, implicarea în comunitate și preocuparea constantă pentru dezvoltare profesională.

Din partea instituțiilor statului, la eveniment au participat Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare, Luciana Antoci, consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului și însuși ministrul educației, Mihai Dimian. Inițial, invitația fusese acceptată de secretarul de stat Sorin Ion, însă pentru că acesta nu a mai putut ajunge la eveniment, în locul său a venit ministrul. 

Gala din acest an a fost nu doar un moment festiv, ci și un prilej de reflecție asupra rolului profesorilor în societate. Mesajele transmise de oficialii prezenți la eveniment au subliniat importanța susținerii profesiei didactice și nevoia de a reda acesteia prestigiul meritat.

Arhiva foto

Ministrul educației, Mihai Dimian: „Vă mulțumesc, vă apreciez”

„Cred că, dincolo de profesie, vă aflați aici pentru că simțiți același lucru, simțiți această misiune pe care o avem în a schimba copiii pe care îi avem în față sau tinerii - pentru cei care sunt profesori la universitate. Sunt aici pentru a-mi exprima aprecierea și admirația pentru cei care își vor prezenta poveștile. Am văzut câteva povești din edițiile precedente care m-au impresionat și sunt sigur că și de această dată vom avea parte de povești minunate care să fie promovate”, a declarat ministrul Dimian în cadrul discursului pe care l-a susținut în fața zecilor de invitați. 

Ministrul a reproșat societății că promovează prea mult „faptele rele, cazurile dificile și prea puțin faptele și cazurile bune. Sper că astfel de evenimente vor reuși să pună în lumină acestei cazuri frumoase”. 

Arhiva foto

Sorin Costreie, consilier prezidențial: „Investiția cea mai importantă trebuie să fie în profesori”

Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare, după ce a citit mesajul președintelui Nicușor Dan, a ținut să transmită în plus câteva cuvinte. „Ne centrăm pe tehnologie, pe investiții, când investiția cea mai importantă este în profesori. MERITO ne arată excelența și ce înseamnă normalitatea la clasă. Să sperăm că vom ajunge să unim aceste insule de excelență într-un arhipelag numit România și atunci vom trăi într-o societate normală. Fiecare dintre noi suntem părticele din mai mulți profesori care au schimbat ceva în noi. 

Important este ca noi să dăm sensul nostru la toate aceste sensuri care n-au fost date: de profesori, de familie, de alte modele pe care le-au găsit în viață. Dar noi, profesorii, suntem în prim-plan și trebuie să fim modele de la bun început”.

Sorin Costreie a făcut referire și la criza politică prin care România trece în aceste zile spunând că, indiferent de situația, educația trebuie să rămână un pilon de nezdruncinat, mereu în picioare. „Agitația politică trece, dar educația rămâne. Dacă reușim să valorizăm în special în momente de criză politică, financiară, geopolitică, educația, înseamnă că viitorul nostru sună bine”.

Arhiva foto

Luciana Antoci, consiliera prim-ministrului: „Școala nu mai trebuie să fie condusă ca acum 30 de ani”

„Felicitări pentru că sunteți aici! Investiția de capital în educație nu mai este suficientă. Avem nevoie de investiție de încredere și de investiție de recunoaștere și recunoștință”, a declarat ea.

Oficialul a precizat că Gala MERITO oferă această recunoaștere celor care fac în educație, celor care cresc oameni și transformă comunități, dau șanse elevilor care, altfel, nu ar putea să crească și să-și atingă potențialul.

„Școala nu mai poate și nu mai trebuie să fie privită și condusă așa cum se întâmpla cu 10, 20, 30 de ani în urmă. Lumea s-a schimbat, ceea ce înseamnă că și comunitățile de învățare trebuie să se schimbe: și profesorii, și directorii. Toți cei din lumea școlii avem de învățat de la dumneavoastră”, a mai spus Luciana Antoci, adresându-se profesorilor care urmau să fie premiați.

Arhiva foto

Cine sunt profesorii premiați în cadrul Galei MERITO 2026

Cei 12 laureați ai ediției din acest an provin din diverse zone ale țării și acoperă o gamă largă de discipline, de la învățământ primar și educație timpurie până la matematică, limbi străine sau educație antreprenorială.

Printre aceștia se numără Gabriela Tania Iuga și Ștefan Nuț, ambii desemnați directori MERITO 2026, dar și profesori precum Mirel Matyas și Sorin Borodi (matematică), Monica Ifrim (limba engleză) sau Dumitrica Chistol (educație timpurie). Fiecare dintre ei a fost recunoscut pentru contribuția sa la transformarea educației la nivel local.

Profesorii premiați au fost selectați din peste 500 de recomandări multianuale, printr-un proces de documentare care a cuprins surse variate, a analizat impactul și inovația la clasă, dorința dascălilor de dezvoltare proprie, precum și amprenta lăsată de ei în comunitatea educațională locală. 

Echipa care a validat lista finală a laureaților a fost formată din lideri de business, membri ai comunității Romanian Business Leaders, precum și specialiști în educație din echipa MERITO.

Arhiva foto

Profesorii laureați ai Galei MERITO 2026 sunt:

  • Gabriela Tania Iuga - profesoară de limba franceză și directoare, Școala Gimnazială Sânmihaiu Român, Timiș - Director MERITO 2026
  • Ștefan Nuț - profesor de educație fizică și sport și director, Liceul Marin Preda, Odorheiu Secuiesc - Director MERITO 2026
  • Liana Timiș-Mureșan - profesoară de economie și educație antreprenorială, Liceul Borșa, Maramureș;
  • Monika Chisacof - profesoară de limba franceză și geografie, Școala Gimnazială Băsești, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă și Colegiul de Arte Baia Mare și inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș;
  • Anca Păușan - profesoară pentru învățământ primar, Liceul Teoretic Avram Iancu, Cluj-Napoca;
  • Octavian Horia Minda - profesor pentru învățământ primar, Școala Gimnazială Nr. 16 Take Ionescu, Timișoara;
  • Dumitrica Chistol - profesoară pentru educație timpurie, Grădinița Școlii Primare Poieni (structură a Școlii Gimnaziale com. Piatra Șoimului), jud. Neamț;
  • Mirel Matyas - profesor de matematică, Colegiul Tehnic Alesandru Papiu Ilarian, Zalău și director al Casei Corpului Didactic Sălaj;
  • Sorin Borodi - profesor de matematică, Școala Gimnazială Ion Creangă, Cluj-Napoca;
  • Monica Ifrim - profesoară de limba engleză, Colegiul Național Grigore Ghica, Dorohoi;
  • Laura Dogeanu - profesoară de psihopedagogie specială, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Satu Mare (clasa Negrești-Oaș);
  • Roxana Blidaru - profesoară pentru învățământ primar, Școala Gimnazială Tudor Vladimirescu, Târgoviște

În prezent, comunitatea MERITO cuprinde 129 de profesori laureați și peste 20 de profesori parteneri și asociați, care interacționează direct cu peste 15.000 de elevi, colegi și părinți din România.

Într-un sistem adesea criticat pentru lipsuri, aceste exemple demonstrează că schimbarea este posibilă. Iar pentru mulți dintre profesorii premiați, recunoașterea nu este un scop în sine, ci un pas înainte în misiunea lor de a transforma educația din interior.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
06:00
„Scoreboard”, jocul bolnav al bandelor interlope, cu puncte pentru atacuri și violență: „Ca la un campionat de fotbal: 50 de puncte - rănile la cap, 30 - înjunghierile în piept, maximum pentru crime”
05:40
Șefa de la AI lăsată să doarmă în saună la un team-building și apoi demisă cere despăgubiri uriașe: „Colegii bărbați au consumat alcool, eu am fost singura concediată”
01:06
Gică Hagi dă de înțeles că pleacă de la națională, după rușinea cu Bosnia: „Cu sau fără mine, trebuie să producem calificări! Eu sunt vinovat, am planificat prost”
00:46
Vladimir Putin mărește efectivele armatei Rusiei. Moscova majorează cu 27% cheltuielile militare pentru 2027
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză