Luna plină din 20 octombrie. Între pasiuni aprinse și despărțiri

Comentează
Arhiva foto

Luna plină din 20 octombrie se aliniază cu zodia Berbecului și se află în opoziția cu Soarele din Balanță. Este una dintre cele mai dinamice și provocatoare Luni pline din acest an, aducând cu ea șanse la dragoste, pasiuni fulgerătoare, dar și riscuri foarte mari să pierdem iubirea pe care ne bazam.

Luna plină din 20 octombrie este Luna pasiunilor, este Luna Berbecului care aprinde cu Focul lui nevoia de aventură, dragoste și împlinire. Dar, ca orice fază de Lună plină, are și un revers. Dacă influența ei pozitivă accentuează iubirea și sentimentul de împlinire, în cuplurile cu probleme vechi poate provoca despărțirea definitivă.

Conjunctura astrală. Ce șanse aduce Luna plină din 20 octombrie

Marile astre ale zodiacului, aflate în mers retrograd aproape toată vara, au revenit deja la mersul direct de la mijlocul lunii octombrie. Saturn, Jupiter și Mercur se află în mers accelerat în aceste zile în care Luna plină ajunge în zodia Berbecului. Soarele se află în Balanță, iar Venus traversează zodia Săgetătorului.

Conjunctura astrală este una deosebită și aduce beneficii tuturor zodiilor. Luna plină din Berbec poate accelera împlinirea unor dorințe sau a unor proiecte majore, poate aduce beneficii materiale, pasiuni noi, iubire și mai ales satisfacții mari în diverse sectoare ale vieții. Este una dintre cele mai generoase faze de Lună plină de peste an.

Luna plină pe axa Balanță - Berbec

Faza de Lună plină se formează în momentul în care Luna se află în opoziție cu Soarele față de Pământ. Pe 20 octombrie, faza de Lună plină se formează pe axa Balanță - Berbec, care formează o legătură cu Luna nouă din Balanță din data de 6 octombrie. Astfel, multe activități, proiecte și planuri începute în preajma datei de 6 octombrie își pot găsi acum rezolvarea și o finalizare satisfăcătoare.

În plus, Luna plină din Berbec se află în semnul Focului, iar Soarele din Balanță se află în semn de Aer. Cele două elemente primordiale, Aer și Foc se combină, se întrepătrund, Focul are nevoie de Aer, iar Aerul folosește beneficiile Focului. De aceea, Luna plină din Berbec din 20 octombrie este una dintre cele mai norocoase și generoase din acest an, mulți dintre noi primind șansele de care au nevoie.

Luna plină din Berbec și sănătatea

Cu o conjunctură astrală atât de bună, Luna plină este favorabilă în această perioadă sănătății. În următoarele zile, datorită semnului de Foc al Berbecului, vom avea un tonus mai bun, vom fi mai activi, mai energici și plini de viață.

Nu trebuie să neglijăm însă calitatea alimentelor pe care le consumăm și trebuie să punem accentul pe fructele roșii și negre de toamnă. Merele, prunele și strugurii negri nu trebuie să ne lipsească din meniul zilnic.

În zilele dominate de Luna plină din Berbec, în perioada 20 – 25 octombrie, trebuie doar să fim atenți să nu grăbim lucrurile și să nu provocăm în jurul nostru accidente prin casă. Riscul de accidente minore este destul de ridicat din cauza influenței de Foc din Berbec. Puțină prudență nu strică!

Vestea bună este că energia Lunii pline din aceste zile este benefică pentru nativii care au avut probleme de sănătate pe perioade mai lungi. Acum au șanse mari să se vindece, să intre în perioada de convalescență și să își refacă energia și resursele organismului.

Cum influențează Luna plină din 20 octombrie fiecare zodie

Berbec

Nativii Berbeci sunt cei mai norocoși, cu Luna plină traversând zodia lor timp de aproape 3 zile, între 20 și 23 octombrie. Este o perioadă de acumulare pentru ei, plină de energie și de vești bune. Este momentul prielnic pentru noi începuturi, pentru proiecte majore care se pot împlini acum mai ușor.

Taur

Zodia Taur este mai puțin influențată de Luna plină din Berbec, dar va avea parte de zile foarte bune pentru sănătate și pentru atmosfera de acasă, din familie. Berbecii se vor bucura de mici satisfacții și împliniri legate de soție, legate de copii sau de părinții lor.

Gemeni

Semn de Aer, Gemenii riscă mici accidente în zilele cât Luna plină de află în Berbec, din 20 până pe 23 octombrie. Dar, dacă sunt foarte atenți, pot evita orice neplăcere. În schimb, influența Lunii pline le aduce mai multă pasiune și poate chiar o iubire nouă celor tineri.

Rac

Nativii Raci vor avea câteva zile foarte bune la serviciu, în afaceri sau în comerț, fiecare unde lucrează. Luna plină le va aduce recunoașterea pentru munca și eforturile lor și le va aduce beneficii materiale mai mari, un bonus, o avansare, o poziție mai sigură în companie.

Leu

Semn de Foc, Leul nu are decât de câștigat cu Luna plină din Berbec, dar va fi și provocat de energia ei puternică. Unii nativi vor declanșa schimbări mari în relația de dragoste și vor culege curând beneficiile, pentru că partenerii lor vor fi încântați de ceea ce primesc.

Fecioară

Nativii Fecioare vor prospera și vor înflori după întâlnirea cu această conjunctură favorabilă. Pentru ei, Soarele din Balanță pune accentul pe latura profesională și le oferă noi șanse să acumuleze mai multă experiență, iar Luna plină le oferă ocazia să câștige mai bine.

Balanță

Luna plină din 20 octombrie, pe axa Balanță - Berbec, este un moment special pentru nativii Balanțe, încărcat cu multe emoții și sentimente contradictorii. Mulți dintre ei vor vedea mai bine latura mai puțin cunoscută a partenerilor lor, dar mulți se vor redescoperi în dragoste, dacă fac un efort să readucă pasiunea în viața lor.

Scorpion

Nativii Scorpioni aflați în căutarea iubirii se vor îndrăgosti cu ușurință în această perioadă și vor descoperi că fericirea ține de lucrurile mărunte. Pasiunea se întoarce în viața Scorpionilor singuri, dacă sunt dispuși să își încerce șansele alături de parteneri noi. Nimeni nu ar trebui să refuze șansa la iubire!

Săgetător

Nativii din zodia Săgetătorului au numai de câștigat de pe urma Lunii pline din Berbec. Oricât ar fi de întunecate aceste nopți, câtă vreme este Lună plină, lumina ei le aduce împliniri noi și în dragoste, și în carieră. Depinde de fiecare pe ce drum vrea să meargă și alături de cine!

Capricorn

Le merge de minune nativilor Capricorni în aceste zile, dominate de Luna plină din 20 octombrie. Influența ei se va extinde până pe 25 - 26 octombrie și vor resimți efectele benefice. Majoritatea nativilor vor beneficia sau vor câștiga mai multă libertate de acțiune, dar și mai multă dragoste.

Vărsător

Fie că vor fi promovați în carieră și se vor ocupa de noi proiecte, fie că se vor debarasa de obligațiile care îi țineau pe loc, Vărsătorii vor ieși în câștig și vor fi mai independenți. Zodia lor, în schimb, poate avea de pierdut după Luna plină, dacă există probleme de cuplu. Se întrevăd discuții neplăcute și despărțiri.

Pești

Se va deschide o cale nouă pentru Pești să scape de o obligație veche și să înceapă o activitate nouă după Luna plină. Adună bani și vor avea un buget mai bun pentru planurile lor. În plan personal, Luna plină poate aduce mai multă dragoste, mai multă liniște și mai multe satisfacții.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
09:57
Fosta parteneră a lui Elon Musk susține că acesta voia „o legiune de copii înainte de un război civil”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!