Internaționalul Alexandru Bourceanu (30 de ani) este urmărit de ghinioane.

Revenit la Trabzonspor, după împrumutul la Steaua, mijlocașul s-a accidentat din nou la genunchiul operat și ar putea deveni indisponibil până la finalul anului.

Estimările preliminare ale medicilor turci sunt destul de îngrijorătoare: ruptură a ligamentului încrucișat.  

Fostul căpitan al Stelei a rămas cu genunchiul blocat sub el, după ce a făcut o alunecare în timpul antrenamentul efectuat miercuri dimineață în cantonamentul din Olanda.

Bourceanu va fi supus unui RMN, iar dacă verdictul se confirmă tricolorul va fi supus unei noi operații, ceea înseamnă că va putea reveni pe teren abia la începutul anului viitor. 

”S-a auzit pur și simplu o trosnitură, jucătorul a rămas întins pe gazon, iar accidentarea pare una gravă.

Bourceanu se pregătea foarte bine, avea planuri mari la Trabzon. Dorea să reintre în forma pe care toți o știau când a plecat în iarna lui 2014 de la Steaua, își propusese să revină în circuitul echipei naționale, era foarte determinat, dar a venit acest ghinion.

Să sperăm că accidentarea nu e atât de gravă și e mai mult o sperietură. Totul se va afla după examenul RMN, pentru că acum genunchiul îi este umflat!”, a declarat în presa din Turcia unul dintre oficialli de la Trabzonspor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.