Superstarul spaniol va evolua din sezonul 2015 în SUA, la formaţia New York Cosmos, acolo unde şi-a încheiat cariera şi marele Pele, la 37 de ani. Cel mai mare fotbalist al lumii din toate timpurile a evoluat pentru Cosmos între 1975-1977.

pele-oldschool-nyc

Pele, la Cosmos

„Toată lumea cunoaşte numele de Cosmos şi ce fotbalişti renumiţi au jucat la această echipă. Ei au ajutat la dezvoltarea fotbalului în America, iar eu sunt onorat să merg pe urmele lor. Cred în viziunea acestui club şi sunt încântat să fac parte din acest proiect”, a declarat Raul, care se va ocupa şi de partea tehnică a Academiei de tineret pe care New York Cosmos o va înfiinţa anul viitor.

Raul a evoluat la Real Madrid (1994-2010), la Schalke 04 (2010-2012) şi la Al Saad, Qatar (2012-2014).

Alţi fotbalişti celebrii care au jucat la Cosmos: argentinianul Helenio Herrera (1972), germanul Franz Beckenbauer (1983), olandezul Johan Neeskens (1979-1984) sau belgianul Van der Elst (1980-1981).

Mardarescu GilGil Mărdărescu, românul care a jucat cu Pele la Cosmos

La Cosmos a evoluat şi un român, mijlocaşul Gil Mărdărescu. Gilbert Mircea Mărdărescu a făcut parte din celebra echipă în 1975, pe când avea 23 de ani. El a fost coleg cu marele Pele.

Născut pe 12 aprilie 1952, la Săcele, localitate de unde provine şi Gică Hagi, Gil Mărdărescu a avut o apariţie meteorică la New York Cosmos, club pentru care a jucat doar cinci meciuri.

Până să ajungă la Cosmos a evoluat la Poli Iaşi (1970-1972) şi la Wydad Casablanca (1973-74). După New York Cosmos a mai jucat la Rochester Lancers (1975), echipă la care marcat singurul său gol în Liga Nord Americană, şi la New York United (1980). 

 

Gil către Pele: „E un miracol că joc cu tine”

Conform unui articol din 2006 apărut în ussoccerplayers.com, când l-a văzut prima dată la antrenament, Gil i-a zis lui Pele: „Visam să dau mâna cu tine, dar să joc alături de tine este un miracol”.

pele
pele gil mardarescu

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.