România mai are patru sportivi pe tablourile de simplu de la Campionatul Mondial de tenis de masă de la Dusseldorf (29 mai - 5 iunie). Aceștia sunt Elizabeta Samara, Daniela Dodean-Monteiro, Ovidiu Ionescu și Hunor Szocs.Fetele s-au calificat joi în optimi. Eliza Samara (locul 31 mondial) a eliminat-o în 16-imi pe japoneza Sato Hitomi (10 mondial), iar Daniela Dodean-Monteiro (47 mondial) a întrecut-o pe austriaca de origine chineză Jia Liu (15 mondial), cea care a eliminat-o pe Bernadette Szocs în turul 2.Ovidiu Ionescu (74 mondial) a pătruns în turul 3 (primii 32), după ce i-a administrat o înfrângere șmirghel francezului Emmanuel Lebesson (35 mondial), campion european en titre.Hunor Szocs (82 mondial) a încheiat ziua cu o calificare dramatică în turul 3, după un meci pe muchie de cuțit cu croatul Andrej Gacina (38 mondial).
Cuprins:
Turul 3, simplu femininEliza Samara - Sato Hitomi 4-3 (5-11, 8-11, 11-7, 11-8, 4-11, 11-8, 11-8)Eliza s-a calificat în optimi după un meci plin de dramatism. Samara a fost condusă cu 2-0 și 3-2, dar a găsit resurse și a întors incredibil rezultatul în favoarea ei. Constănțeanca se va duela pentru un loc în ”sferturi” cu nipona Ishikawa Kasumi (6 mondial). Daniela Dodean-Monteiro - Jia Liu 4-1 (11-3, 13-11, 11-8, 8-11, 11-9)Dana și-a adjudecat primul set fără emoții. Setul doi l-a câștigat după ce a fost condusă 10-6. În setul trei a condus 5-1, apoi a fost condusă 8-6, pentru ca finalul să-i aparțină și să câștige 11-8. În setul patru n-a mai fost suficient de concentrată și a pierdut. Dana a început foarte bine setul cinci. A condus 6-2, scor la care Jia Liu și-a luat time-out. Asiatica a revenit în joc, dar arădeanca a fost mai sigură pe ea în final și s-a impus cu 4-1. Dodean-Monteiro o va întâlni în optimi pe chinezoaica Chen Meng (5 mondial).Turul 2, simplu masculinOvidiu Ionescu - Emmanuel Lebesson 4-0 (11-8, 12-10, 11-9, 11-8)Ovidiu a făcut un meci memorabil și l-a învins fără drept de apel pe campionul european. În turul 3, Ovidiu Ionescu va juca, vineri, împotriva campionului mondial și olimpic, chinezul Ma Long, numărul 1 mondial.Hunor Szocs - Andrej Gacina 4-3 (11-7, 9-11, 11-6, 9-11, 11-7, 6-11, 11-9) VIDEO”Huni” a fost mereu la conducerea jocului, dar adversarul său a egalat de fiecare dată. Tricolorul a avut șansa de a face 3-1 la seturi, dar a scăpat-o printre degete. A condus tot setul, 7-3 la un moment dat, însă s-a blocat la 9. Szocs nu s-a pierdut cu firea și a câștigat autoritar setul cinci. Tricolorul a început bine setul șase, a condus 3-1, dar croatul s-a dus ca din pușcă la 7-3. Huni a dat semne că poate reveni, a făcut 7-5, însă a cedat la 6. A urmat decisivul. Huni a condus 4-2 și a schimbat terenul la 5-4 pentru el. Croatul a preluat conducerea 6-5 și Andrei Filimon a cerut time out. Gacina a făcut 7-5 cu ajutorul fileului și s-a desprins la 8-5. Szocs a revenit la 8-7, iar croatul a luat time out. Finalul meciului este dramatic. Se face 8-8. 9-8 pentru Gacina. E 9-9. Servește croatul. Huni a preluat bine, Gacina a dat topspinul în aut, 10-9. Croatul a cedat psihic și a greșit serviciul. Huni este și el în turul 3, alături de Ovidiu Ionescu. Hunor Szocs se pregătește de un meci memorabil cu germanul Dimitrij Ovtcharov (5 mondial).AICI, programul celei de-a patra zile a Campionatului Mondial.
Simplu feminin Turul 1 (128)DIACONU Adina ROU - MANTZ Chantal GER 4-2LUNG Lisa BEL - SAMARA Elizabeta ROU 1-4
ADAMKOVA Karin CZE - CIOBANU Irina ROU 4-2
WANG Crystal USA - MONTEIRO DODEAN Daniela ROU 1-4
LIU Yu-Hsin TPE 3 - 4 SZOCS Bernadette ROU 3-4Turul 2 (64)KHETKHUAN Tamolwan THA - SAMARA Elizabeta ROU 1-4DIAZ Adriana PUR - MONTEIRO DODEAN Daniela ROU 1-4
DIACONU Adina/SZOCS Bernadette ROU - CHEN Meng/ZHU Yuling CHN 0-4Mezinul lotului Cristian Pletea, 17 ani, aflat la prima participare la Mondialele de seniori, a ratat calificarea pe tabloul principal.