5 știri by Libertatea - Actualitate, rubrica de știri găzduită de Dorin Chioțea, ne aduce și în această săptămână cele mai virale cinci știri din România și din întreaga lume.
Din cauza secetei prelungite și a unei conducte ruginite, mii de locuitori din Târgu Neamţ şi din cinci comune ale judeţului se confruntă, de trei luni, cu o criză a apei, arată un reportaj Libertatea. Compania ApaServ a anunţat că vrea să înlocuiască o bucată de 4 km de conductă, pe tronsonul critic, însă toată rețeaua e veche și subdimensionată. Cu toate acestea, oamenii achită facturile întregi, pe consum estimativ.
Conform unei analize publicate de Fortune, peste 300 de corporații din SUA continuă să opereze în Rusia, în timp ce Bloomberg arată că peste 2.300 de companii internaționale continuau să opereze în Rusia în luna iulie. Firmele americane au plătit în 2022 suma de 751 de milioane de dolari ca impozit pe profit către bugetul rusesc, scrie Libertatea.
Graviduțele din România vor beneficia de noi drepturi în timpul travaliului și al nașterii, conform unui proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților. Printre măsurile obligatorii se numără asigurarea separării vizuale pentru protejarea intimității și permisiunea ca gravidele să fie însoțite de o persoană aleasă de ele, cu respectarea normelor de igienă și siguranță medicală.
Pastorul român Cristian Popescu, 46 de ani, stabilit în localitatea Bothell din statul Washington, a fost pus sub acuzare pentru fraudarea a 13 milioane de dolari din economiile enoriașilor. Acesta le prezenta victimelor o platformă web falsă care ar fi combinat funcționalitățile unui marketplace global cu o rețea de socializare, scrie Libertatea. Dacă oamenii își cereau banii înapoi le spunea că sunt „posedați de demoni”.
Lu Shizeng, un bătrân de 101 ani din provincia chineză Zhejiang, trăiește cu fructe de mare și fructe dulci de sezon, dar consumă și Coca-Cola și Sprite. Secretul longevității sale pare să fie disciplina somnului și lipsa stresului, scrie Libertatea. El se trezește la ora 4:00 și stă relaxat până la ora 6:00. Doarme o oră la prânz, ia cina la ora 17:00 și se culcă în jurul orei 20:00.