Curtea de Apel București a decis joi condamnarea definitivă a doi dintre cei șapte bărbați acuzați că au lovit-o pe femeia jandarm în timpul mitingului Diasporei din 10 august 2018, a anunțat Digi24. Aceasta este prima sentință definitivă în dosarele penale demarate de procurori după violențele de la mitingul Diasporei.
Potrivit sursei citate, alți cinci rămân cu pedepse cu suspendare. Judecătoria Sectorului 1 îi condamnase pe toți cei șapte agresori la pedepse între 1 an și 2 ani și 8 luni, cu suspendare.
Astfel, Curtea de Apel București l-a condamnat joi pe Ionuț-Liviu Cojoacă la doi ani și nouă luni de închisoare cu executare, iar pe Daniel Dumitru la doi ani și opt luni de închisoare, potrivit site-ului G4Media.ro.
Conform actelor medicale, jandarmerița Ștefania Nistor a suferit leziuni minore, însă pe toata suprafața corpului, în urma loviturilor aplicate de cei huligani cu pumnii și picioarele, iar echipamentul din dotare pe care îl purta (cască, scut ș.a.) a atenuat forța acestor lovituri.
În ceea ce privește violențele comise de jandarmi, dosarul este plimbat între instanțe, după o primă decizie de clasare dată de procurorul DIICOT Doru Stoica, infirmată ulterior.