INTERVIU. După cazul Gheboasă, o profesoară de muzică vorbește despre problema copiilor „de 6-7 ani care cântă «Lasă-mă papa la mare» în aplauzele părinților”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ar trebui să fie tinerii dirijați să asculte o anumită muzică sau li se decantează preferințele în timp? Îi influențează muzica pe care o ascultă? După ce versurile trapperului Gheboasă, fredonate la unison de adolescenți la festivalul Untold, au scandalizat părinții, profesoara de muzică Antoaneta Luchian a vorbit cu Libertatea despre ce ascultă elevii, ce ar trebui să asculte și cât de vremelnice sunt anumite alegeri.
Cuprins:
- „Trendul nu înseamnă valoare. O arată istoria muzicii”
- „Vârsta cea mai vulnerabilă este perioada preșcolară și vârsta școlară mică”
- „Hiturile zilei nu se mai lansează la radio sau TV, ci pe platformele de streaming”
- „Educarea muzicală a copilului se face în primul rând acasă”
- „Adolescenții să asculte cât mai multe genuri și artiști din diferite regiuni geografice”
Cadrul didactic care predă Educație muzicală la două licee din Iași face o diferențiere clară între ce ascultă elevii „în gașcă” și ce ascultă singuri, muzica lor de suflet, și atrage atenția la vârstele cu adevărat periculoase, când un gen îi poate modela pe copii.
Libertatea: Versurile catalogate sexiste și despre consumul de droguri ale trapperului Gheboasă au creat tot felul de dezbateri cu privire la ce este permis și ce nu să asculte tinerii. Care este opinia dumneavoastră despre playlisturile elevilor de azi?
Antoaneta Luchian: Playlistul elevului de azi este extrem de eterogen, include genuri diverse, artiști din toate colțurile lumii și se modifică de la o zi la alta, în funcție de trenduri sau de vârstă.
Aș face o distincție între ce ascultă elevii atunci când sunt în grup, la o petrecere, în pauze, și ce ascultă individual. Prima categorie e populată de creații muzicale socotite de elevi „cool” sau, cum spun ei uneori, „pe caterincă”. Sunt cântece care le conferă un sentiment de apartenență la un grup, la o stare, la o situație. Cu cât mai șocant e mesajul cântecului, cu atât mai bine, pentru că aceste piese sunt menite a epata, a șoca anturajul.
În cea de-a doua categorie sunt incluse melodiile în care acești tineri se regăsesc, sunt muzicile lor de suflet și care au un contur muzical diferit de ce ascultă împreună la evenimentele de grup.
Dacă ne raportăm la ultimele dezbateri din presă și social media, nu trebuie să ignorăm contextul în care acești artiști au fost descoperiți de opinia publică: vorbim de un festival de muzică autohton, extrem de popularizat. Publicul tânăr prezent la acest eveniment face parte dintr-o anumită categorie socială, tineri care își permit să achiziționeze un bilet la un astfel de eveniment.
E „cool” să fii la festivalul la care toți vor să ajungă. E „cool” să știi versurile artiștilor prezenți pe scenă, le cântăm într-un singur glas și asta ne dă un sentiment de „împreună”. Faptul că versurile nu sunt tocmai ortodoxe, iar mesajul transmis e mai mult decât controversat e un bonus: suntem altfel, suntem diferiți decât ceea ce știu alții despre noi.
Ca profesor de muzică, nu sunt nici șocată, nici indignată, cu toate că probabil unii dintre colegii mei ar considera că ar trebui să fiu.
„Trendul nu înseamnă valoare. O arată istoria muzicii”
- De ce nu sunteți?
- Ce circulă în spațiul public e doar vârful aisbergului. Petrecerile adolescenților, grupurile lor de discuții sunt cotropite de astfel de produse muzicale, care se perpetuează de la un grup la altul și care le conferă artiștilor iluzia succesului și a notorietății. Știu că pentru elevii mei, elevi ai unor colegii prestigioase din Iași, opțiunea de a asculta astfel de lucrări este un mod de refulare, de frondă, o stare care va trece.
Ce mă liniștește este faptul că știu că acești artiști și genuri vor dispărea foarte curând din spațiul sonor, pentru că trendul nu înseamnă valoare. Istoria muzicii e dovada faptului că lucrările care rezistă în timp sunt cele valoroase, consistente din punct de vedere muzical și semantic.
Un alt motiv pentru care sunt încrezătoare în discernământul publicului tânăr este exercițiul pe care îl fac la începutul fiecărui an școlar: le cer elevilor mei să îmi recomande un cântec pe care ar trebui să îl ascult. Nu am primit niciodată recomandări de a asculta artiști care transmit mesaje sexiste sau ale căror versuri nu se pot pronunța cu voce tare. Recomandările lor sunt un semn că au discernământ și știu că astfel de produse muzicale nu sunt OK.
„Vârsta cea mai vulnerabilă este perioada preșcolară și vârsta școlară mică”
- Îmi amintesc că eram printr-a VI-a când ascultam și știam pe de rost versurile nu tocmai ortodoxe ale BUG Mafia și astăzi nu simt că și-au pus amprenta. Totuși, îi influențează versurile pe copii? În ce condiții și care sunt vârstele mai vulnerabile?
- Cu toții am avut și avem perioade în care am preferat un anumit gen, artist sau piesă muzicală. Nu ne-a interesat dacă e valoros sau nu, pentru că „gusturile nu se discută”. Gusturile muzicale sunt influențate de vârstă, de contextul socio-cultural, de ce se ascultă în casa noastră, de ce ascultă anturajul nostru.
Cred că vârsta cea mai vulnerabilă este perioada preșcolară și vârsta școlară mică, grădinița, școala primară. Aceasta e perioada în care copilul absoarbe ca un burete tot ce aude în mediul familial sau școlar. Fără discernământ, fără nici un fel de filtru.
Melodiile pe care le aud la radio, la televizor la aceste vârste rămân adânc întipărite în memoria muzicală a copiilor. Cred că părinții și profesorii ar trebui să acorde o atenție sporită la ce ascultă și cântă copiii, elevii lor în această perioadă.
Din nefericire, piața muzicală contemporană nu mai este guvernată de calitatea produsului muzical, ci de aspecte comerciale - vânzări, accesări pe platformele de streaming etc. - și de aceea auzim creații muzicale discutabile, cu texte licențioase și videoclipuri intens sexualizate.
Nu e nimic mai traumatizant decât un copil de 6-7 ani care cântă și dansează pe piesa „WAP” de Cardi B sau pe „Lasă-mă, papa, la mare” a trupei Andre în aplauzele părinților sau bunicilor. Nu știu cine poate garanta că mesajul acestor cântece nu îl va influența pe micul artist al familiei.
„Hiturile zilei nu se mai lansează la radio sau TV, ci pe platformele de streaming”
- Ce vă zic elevii că ascultă, le place?
- Elevii mei ascultă genuri diverse, de la rock la manele, de la muzică populară la jazz, de la k-pop, hip-pop și trap la anison (muzica din seriale anime).
Pe vremea noastră, afilierea cu un gen sau artist era un „must have”: rockeri, depeshari, punkiști, rapperi etc., granițele sociale erau clar delimitate de muzica pe care o ascultam.
Adolescentul zilelor noastre este eterogen, flexibil, fluid când vine vorba de ce îi place. E avantajul și dreptul acestor generații pentru că muzica lumii e doar la un click distanță, hiturile zilei nu se mai lansează la radio sau TV, ci pe platformele de streaming sau pe TikTok, succesul nu se mai măsoară în numărul de discuri vândute, ci în numărul de accesări, de redistribuiri. E o lume a plăcerii instant, a trendurilor în care fidelitatea pentru un gen sau artist poate părea futilă.
- Adesea, materia educație muzicală este trecută la „și altele”, nu e materie de examen, nota până anul trecut era doar pentru „a rotunji” media. Cum i-ar fi ajutat pe tineri orele de muzică făcute pe bune, fără să fie înlocuite cu pregătirea la mate sau română, cum se mai întâmplă uneori?
- Din fericire, în lumea mea, ora de muzică nu mai este oră de pregătire pentru examenele naționale de ceva timp. Și nu datorită faptului că profesorii care predau materii de examen nu ar avea nevoie de ele, ci pentru că elevii se revoltă și vor ca orarul să fie respectat.
Cred că rolul orei de educație muzicală e important dacă ne raportăm la răspunsurile anterioare: într-o lume în care succesul este dat de numărul de accesări sau vizualizări, în care piața muzicală este supraaglomerată de producții și produse muzicale de o calitate îndoielnică, a face distincția între valoare și nonvaloare devine o misiune dificilă, dacă nu imposibilă.
Ora de educație muzicală pune în mâna elevului instrumente de analiză a creațiilor muzicale contemporane prin raportarea la cultura muzicală universală, la contextele istorice. Îl ajută practic să decodifice și să identifice elementele valoroase.
„Educarea muzicală a copilului se face în primul rând acasă”
- Puteți să ne spuneți și ce se învață la muzică și cum îi ajută pe copii?
- Dacă analizăm programele școlare în vigoare, am putem identifica principalele direcții ale disciplinei educație muzicală: interpretarea, analizarea și audierea unor lucrări muzicale din literatura muzicală universală și românească.
În realitatea e mai mult decât atât. Rolul profesorului de educație muzicală este de a aduce în fața elevilor cultura muzicală universală ca expresie a unor contexte sociale și istorice. Muzica este o oglindă a timpului în care a fost creată, iar educația muzicală este disciplina care o aduce în fața elevului ca artă a timpului realizată prin timp și timpuri. Am putea spune că profesorul de educație muzicală este un mediator între muzica trecutului și muzica timpului nostru, între muzica valoroasă din toate timpurile și non-valoare.
- Pot fi copiii dirijați spre muzica esențială? Există un abc al culturalizării muzicale pe care îl recomandați?
- Un răspuns scurt la prima întrebare ar fi DA. Cum? Educarea muzicală a copilului se face în primul rând acasă, apoi în școală și în cadrul grupului de prieteni. Cel mai mare impact în formarea gusturilor muzicale îl au familia și grupul de prieteni. Rolul școlii este de a ghida, de a recomanda, de a traduce limbajul sonor pe înțelesul tuturor. Educația muzicală din școală poate contribui la formarea unei culturi muzicale pe mai multe direcții:
- prin învățarea unui instrument muzical cu ajutorul căruia elevul să descifreze, să observe și să înțeleagă cum sunt construite lucrările muzicale;
- prin audierea activă dirijată, critică a unor lucrări muzicale din diferite genuri și timpuri;
- prin analizarea unor creații muzicale reprezentative pentru anumite contexte socio-culturale etc.
Nu există o rețetă unică și care să asigure succesul, fiindcă generațiile sunt diferite, vârstele elevilor noștri sunt diferite. Secretul succesului stă însă în măiestria profesorului de a aduce muzica valoroasă în fața elevilor, de a-i ajuta să aleagă dintre valoare și non-valoare.
„Adolescenții să asculte cât mai multe genuri și artiști din diferite regiuni geografice”
- Puteți să faceți un playlist recomandat pentru elevi/adolescenți?
- Pot, dar nu am să o fac, recomandările mele ar fi ca lista de lecturi de vacanță: le citești, dar doar pentru că trebuie. În plus, nu cred că am acest drept. Playlistul e ceva foarte personal, intim și este generat de experiențele noastre muzicale anterioare sau de experiențele de viață, de preocupările noastre, de starea noastră sufletească.
Playlistul este o oglindă a stărilor noastre sufletești în continuă reconfigurare, transformare. E un organism viu, unic, irepetabil, a recomanda cuiva o listă de lucrări muzicale mi se pare o impietate.
Ce recomand, în schimb, elevilor/adolescenților este: să fie curioși și să asculte cât mai multe genuri și artiști din diferite regiuni geografice; să fie toleranți cu muzica altora (colegi, vecini, părinți, bunici); să fie tot timpul critici cu ei și cu muzica lor și să se reflecteze mereu la ce și de ce ascultă.
Aș îndrăzni să îi îndemn să se întrebe mereu: De ce îmi place piesa asta? De ce ascult această piesă? Când a început să îmi placă? Care e mesajul acestui cântec? etc.
Credința mea este că dacă am crește tineri cu mai mult simț critic, am elimina o mare parte din impostura și nonvaloarea lumii în care trăim.
Vrajitoarea 13.08.2023, 19:22
Foarte corect!
emy69emy 13.08.2023, 20:12
??? E plină piața muzicală românească de nonvalori !
mariussorin75 13.08.2023, 20:32
Luatz labele da pa gheboasa
User Șters 13.08.2023, 21:11
O anunt pe tovarasa profesoara ca al nostru v a ajunge presedintele rumunilor. Cel putin prim ministru...
laurlaur2180 13.08.2023, 21:16
Cultura zero