Radu Burnete, consilierul lui Nicușor Dan, la Interviurile Libertatea. Când vom avea un nou Guvern și ce se întâmplă cu legea salarizării și riscul de recesiune?

 4 comentarii
Consilierul prezidențial Politici Economice și Sociale al președintelui Nicușor Dan, Radu Burnete
ExclusivInterviu

Consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale al președintelui Nicușor Dan, Radu Burnete, anunță la Interviurile Libertatea, că actuala criză politică s-ar putea încheia imediat după finalizarea Planului Național de Redresare și Reziliență PNRR, care are termen de închidere 31 august.

Guvernul, a doua prioritate după jaloanele PNRR

„Sentimentul meu este că odată ce toate aceste jaloane (n.red.- reformele și investițiile din PNRR) sunt închise, formarea guvernului va deveni o prioritate și eu cred că în câteva săptămâni, la începutul toamnei, vom vedea o soluție”, a explicat sfătuitorul președintelui Nicușor Dan.

Întrebat dacă există vreo șansă ca viitorul prim-ministru desemnat să formeze o majoritate să fie o persoană din partea PNL, USR și UDMR, Radu Burnete a declarat că „până domnul președinte face o nominalizare, oricare dintre variante e posibilă”.

În schimb consilierul președintelui susține că în continuare, președintele Nicușor Dan exclude ca România să fie guvernată din această toamnă de o coaliție formată din PSD și AUR.

Sesiune extraordinară „inevitabilă" pentru legea salarizării bugetarilor

Parlamentul a adoptat în prima parte a lunii august, într-o sesiune extraordinară, aproape toate reforme restante prevăzute în PNRR.

Restantă a rămas reforma salarizării unitare a bugetarilor.

Consilierul prezidențial Radu Burnete anunță la Interviurile Libertatea că luni și marți, pe 10 și 11 august, negocierile tehnice și politice vor fi reluate astfel încât până la finalul lunii august Legea salarizării unitare a bugetarilor să fie adoptată într-o nouă sesiune extraordinară a Parlamentului.

„Cred că o nouă sesiune extraordinară este aproape inevitabilă, pentru că în continuare, sper că vom ajunge la un acord pe legea salarizării. Deci va fi nevoie de o sesiune pentru asta. (...) Astăzi și mâine vom avea mai multe discuții la nivel tehnic și apoi inclusiv una cu liderii politici în care vom încerca să le prezentăm concluziile acestor negocieri care țin deja de două luni de zile”, a declarat consilierul prezidențial.

Radu Burnete susține că odată aplicată Legea salarizării unitare a bugetarilor, niciun venit nu va scădea deși jumătate din cele peste 160 de sporuri vor fi eliminate.

Consilierul prezidențial spune că în sistemul public, salarizarea este o „harababură”.

„Anul acesta România va cheltui în jur de 166 miliarde de lei cu salarizarea publică. Dacă aplicăm aceste plafoane, suma anul viitor, se duce undeva spre 170 miliarde de lei. (...) Din tot ceea ce produce România, rezonabil este ca nu mai mult de 8% să se ducă pe salarizarea publică. În această limită trebuie să ne încadrăm. În anul viitor va însemna între 8 și 12 miliarde de lei în plus. Dacă economia noastră va crește și aceste sume vor crește”, declară consilierul economic al președintelui României.

Decarbonizarea și legea integrității riscă să blocheze miliardele de euro din PNRR

Două dintre reformele necesare pentru ca Guvernul să poată cere ultimele două tranșe de bani din PNRR de la Comisia Europeană (în valoare de cel puțin 5 miliarde de euro) – cea privind decarbonizarea și cea privind integritatea angajaților la stat, nu sunt acceptate de toată lumea în forma în care au fost votate săptămâna trecută.

Consilierul prezidențial Radu Burnete a precizat la Interviurile Libertatea că Guvernul a trimis deja Comisiei Europene forma legilor adoptate de Parlament și așteaptă părerea experților privind felul în care România poate finaliza PNRR în noile condiții.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că nu acceptă să promulge reforma decarbonizării dacă aceasta contravine regulilor PNRR care prevăd că odată ce o reformă este făcută, iar țara a primit banii aferenți, ea nu mai poate fi modificată.

„Dacă Parlamentul va adopta legea în forma rezultată din lucrările comisiilor, voi analiza cu maximă responsabilitate și voi uza de toate prerogativele constituționale, inclusiv de solicitarea de reexaminare, astfel încât România să poată depune cererile de plată rămase și să nu piardă miliarde de euro din PNRR”, a scris preșefintele pe contul său de Facebook pe 4 august.

Anterior, ministrul interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, explicase că Guvernul a negociat deja cu Executivul Uniunii Europene (Comisia Europeană), finanțatorul PNRR, neînchiderea minelor.

Pîslaru a mai spus că nu există un risc iminent ca vreo centrală pe cărbune să fie închisă. „Guvernul a notificat Comisia Europeană și pregătește, încă de pe vremea când domnul Bogdan Ivan era ministrul Energiei, un studiu prin care să demonstreze că nu mai trebuie închis niciun grup energetic până când nu vom avea în funcțiune capacități pe gaz”, a susținut Pîslaru la Parlament.

Ulterior și Comisia Europeană a explicat pentru Libertatea noile riscuri legate de PNRR.



Pe de altă parte, USR a contestat la Curtea Constituțională noua Lege a integrității din cauza unui articol care riscă să fie declarat neconstituțional. Este vorba despre cel care prevede că inclusiv persoanele găsite incompatibile sau în conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a legii își pierd mandatul.

Administrația Prezidențială a anunțat luni, 10 august că va ataca la Curtea Constituțională Legea ANI. Președinția motivează gestul prin introducerea în lege a unor articole neconstituționale. Juriștii de la Cotroceni susțin referitor la obligația de completare și depunere a declarațiilor de avere și de interese de la titularul funcției publice la „soțul, soția sau persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”

"nu respectă criteriile constituționale".

Și premierul Ilie Bolojan a criticat legile adoptate de Parlament, după cum a explicat Libertatea.

Economia României, posibil, în recesiune până la finalul anului

În interviul acordat Libertatea.ro, consilierul prezidențial Radu Burnete a dezvăluit că „e foarte posibil ca anul ăsta, să încheiem cu o recesiune”.

Burnete spune că ar fi vorba despre o scădere economică de „0,4 - 0,6 (n.red. - din produsul intern brut) sau să fim aproape de 0”.

În aceste condiții, consilierul economic al președintelui crede că actualele „constrângeri bugetare pentru noi sunt inevitabile” pentru că „nu ne putem împrumuta la nesfârșit”.

Burnete a precizat că în acest moment, România se împrumută de pe piețe cu dobânzi cuprinse între 6 și 7%.

După agenția Fitch, Agenția Moody’s a menținut vineri, 7 august, ratingul suveran al României la nivelul Baa3, păstrând însă perspectiva negativă. Agenția de evaluare financiară a apreciat progresele făcute în reducerea deficitului bugetar, la sub 3% din PIB în prima parte a anului, dar a avertizat asupra riscurilor politice și de implementare a consolidării fiscale.

Decizia a venit la o săptămână după ce și Fitch a menținut ratingul României pe ultima treaptă recomandată investițiilor: „BBB-”. A treia evaluare, cea din partea agenției Standard & Poor’s, va avea loc pe 2 octombrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Karina2022 10.08.2026, 17:29

    Pai cat vreti sa mai lungii aceasta criza ?pana cand va rezolvati problemele [penale ]adica personale ?Sa va fie rusine ca nu sunteti in stare de a rezolva problemele tarii ,daca nu sunteti in stare sa formati un Guvern plecati si lasati oameni competenti sa rezolve treaba ok .

  • Avatar comentarii

    viorel57 10.08.2026, 18:19

    CU acest presedinte ultraspecializat in amanari, probabil anul viitor.

  • Avatar comentarii

    DavidAlex369 11.08.2026, 00:34

    Ori respecti programul si predictia ..ori suntem retrogradati si implicit in incapacitate de plata ... si Nu punem razboiul deasupra intereslor țari ... in special ca Nu e al nostru !!! mai e un pic ...Nu o da in bara...!!! Noi primi !!! si restul cum se poate...

  • Avatar comentarii

    Mihai111 11.08.2026, 07:40

    Era mai cinstit sã ne fi spus în campania electoralã cã nu sunteti în stare sã guvernati tara! Cã nu puteti face un guvern. Cã mãriti TVA-ul. Cã mãriti accizele la carburant. Cã mãriti impozitele. Cã inflatia trece de 11%. Cã EURO se face 5,30 RON. Cã tara terminã anul în recesiune. Trebuia sã ne fi spus asta în campania electoralã, nu acum. Voi dimpotrivã, ati dat în scris si ati semnat pe hârtie cã nu creste TVA-ul… Vã mai crede cineva vreodatã?

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală