„La propunerea Ministerului Afacerilor Externe și urmare a consultărilor cu autoritățile albaneze, Guvernul României va trimite ajutoare umanitare ce constau în bunuri de strictă necesitate: corturi, saci de dormit, paturi, pături, saltele și cearșafuri”, se precizează în comunicat.

În cursul zilei de 1 decembrie 2019, două aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor efectua un zbor pentru transportul ajutoarelor umanitare oferite de către România.

De asemenea, tot astăzi, echipa RO-USAR care ajunsese miercuri în Albania și care a participat la misiunile de căutare-salvare în zona afectată de cutremurul de 6,4, se va întoarce acasă, în România.

În același comunicat, Guvernul României a transmis încă o dată „întreaga solidaritate față de poporul albanez, condoleanțe pentru familiile persoanelor care și-au pierdut viața în urma seismului și însănătoșire grabnică persoanelor rănit”.

Premierul albanez, Edi Rama, le-a mulțumit, sâmbătă, echipelor internaționale de salvatori. „Românii au fost îngeri păzitori pentru noi toți. Și-au pus viețile în pericol ca să salveze alte vieți. Românii și ceilalți salvatori vor rămâne veșnic în inimile noastre”, a declarat premierul albanez pentru Libertatea.

Educația primește un procent din PIB mai mic decât în 1995. Câți bani s-au alocat în ultimii 30 de ani
Recomandări
Educația primește un procent din PIB mai mic decât în 1995. Câți bani s-au alocat în ultimii 30 de ani

Citește un amplu reportaj cu salvatorii români de la Durres.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Playtech.ro
Bărbatul din TRECUTUL Ginei Pistol care a făcut-o să PLÂNGĂ la nuntă! Moment critic de faţă cu toată lumea
Carmen Harra, previziuni despre căsnicia Ginei Pistol cu Smiley. Ce șanse are mariajul lor: 'Singura...'
Viva.ro

Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
PUBLICITATE
Ce a descoperit dr. Suto la CT: M-am bucurat, pentru că această boală...
Cine a făcut-o să plângă pe Gina Pistol la propria nuntă. Tatăl vedetei, apariție surprinzătoare
FANATIK.RO
Cine a făcut-o să plângă pe Gina Pistol la propria nuntă. Tatăl vedetei, apariție surprinzătoare
Imagini șocante, surprinse la Reșița. Apele mătură totul în cale, iar mai multe mașini au fost luate pe sus | VIDEO
Știrileprotv.ro
Imagini șocante, surprinse la Reșița. Apele mătură totul în cale, iar mai multe mașini au fost luate pe sus | VIDEO
Filmul tragediei în care Marian şi Adelin, tată şi fiu, au pierit pe loc, după ce au intrat cu ATV-ul în stâlp. Mama murise acum două luni, de la o boală incurabilă
Observatornews.ro
Filmul tragediei în care Marian şi Adelin, tată şi fiu, au pierit pe loc, după ce au intrat cu ATV-ul în stâlp. Mama murise acum două luni, de la o boală incurabilă
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro

La brațul cărui bărbat celebru, proaspăt divorțat, și-a făcut apariția Sore, la nunta lui Smiley! Noul cuplu i-a uimit pe toți!
Unica.ro

Horoscop 30 mai 2023. Peștii au idei noi și interesante despre cum să-și facă viața mai frumoasă și acestea sunt o sursă de bucurie
HOROSCOP