Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare. Vremea se menține caldă, cu temperaturi ridicate

Comentează

Vremea se menține caldă, la începutul săptămânii viitoare, cu temperaturi care continuă să fie mai mari decât mediile climatologice pentru această perioadă. Valoarea maximă va fi în jur de 15 grade Celsius, în sudul şi centrul ţării, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

"Pe parcursul zilei de luni, ne aşteptăm la o uşoară scădere a temperaturilor în partea de Vest şi Nord-Vest a teritoriului, dar în Estul teritoriului va continua să fie mai cald decât în mod obişnuit. Mai ales în Sudul şi Centrul ţării unde vor fi maxime de 15 grade", a declarat meteorologul de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), pentru Mediafax.

Meteorologul mai anunţă că marţi, 5 februarie, temperaturile se vor încadra între 2 şi 11 grade Celsius.

"Temperaturile rămân în continuare mai mari decât mediile climatologice, mai ales în Sud şi Centru. Astfel, maximele se vor situa, la nivelul întregii ţări, între 2 şi 11 grade şi abia miercuri şi joi valorile termice vor deveni aproape de normalul perioadei, urmând să se înregistreze maxime cam între unu şi opt grade, iar în timpul nopţilor să apară şi valori uşor negative", a spus meteorologul.

Reprezentantul ANM a mai precizat că la munte temperaturile vor fi între 5 şi 12 grade, însă joi ar mai putea să scadă.

În Capitală, luni, 4 februarie, este aşteptată o maximă în jur de 12-13 grade Celsius, iar marţi vor fi 9-10 grade Celsius.

"Abia joi, pe 7 februarie, temperaturile vor mai scădea uşor şi treptat se vor apropia de normalul perioadei, adică maximele să fie spre 3-4 grade ziua, iar noaptea să coboare uşor mai jos de 0 grade Celsius”, a explicat reprezentantul ANM.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Laura Sărdescu. Sursa foto: Ioana Dodan / The Fab Squad
Analiză
18:00
Laura Sardescu, vicepreședinte Asociația Română a Magazinelor Online: „Un magazin din România care plătește taxe în țară nu poate concura cu aceleași reguli ca o platformă care livrează colete de trei euro de pe alt continent”
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
MONDEN
Pavel Bartos și Smiley
16:51
Anunțul făcut de Smiley și Pavel Bartoș despre filmările pentru „Românii au telent” 2027. Care este noutatea sezonului 17
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
19:10
Explozii și evacuări pe aeroportul din Riad: mai mulți pasageri răniți. Medicii sunt chemați la spitale pentru o „situație de urgență”
19:03
A cumpărat o geantă cu nici 2 dolari, iar peste câțiva ani a aflat că valorează peste 30.000 de dolari: „Mi s-a părut frumoasă”
18:42
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
18:40
Susținătorii lui Călin Georgescu la Arestul Central și DIICOT au primit amenzi de 101.000 lei. Jandarmeria Capitalei a făcut și 5 sesizări penale
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
libertatea 1200x700 (6)
18:07
Primul târg de ceasuri din România aduce 37 de branduri la București. Ce poți vedea și proba la WARO
Un pix pe un bilet la loto. În fundal se văd mai multe bancnote
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...