Zodiacul ne arată și care sunt cele mai generoase și iubitoare zodii, dar și care sunt cele mai geloase zodii, zodiile care se răzbună din dragoste și care păstrează resentimentele toată viața lor.
Cuprins:
Zodia Berbec, în topul celor mai geloase zodii
Alături de Taur, Scorpion sau Săgetător, Berbecul se înscrie în topul cu cele mai geloase zodii. Berbecul este un nativ pătimaș, se implică trup și suflet în relația de dragoste și este foarte posesiv și dominator. Pentru el, dragostea, căsnicia, familia sunt sfinte și foarte rar se întâmplă ca un Berbec să își înșele partenerul de cuplu. De aceea, gelozia lui ajunge la paroxism, când află că este înșelat, mințit și trădat.
Zodia Taur, o zodie deosebit de geloasă
Se știe că nativul Taur este foarte posesiv cu tot ce are el mai bun și mai frumos, pornind de la partenerul de cuplu, familie, copii, casă, mașină, lucruri scumpe, cumpărate cu bani munciți din greu. Taurului îi place să aibă, să fie admirat pentru bunăstarea lui, pentru femeia frumoasă de lângă el și pentru copiii lui isteți. Dacă are cea mai mică îndoială că este trădat în dragoste, Taurul devine deosebit de gelos și numai cu argumente foarte sigure reușești să îl potolești.
Zodia Gemeni, mai relaxată când vine vorba de gelozie
Gemenii sunt semn de Aer și sunt mai detașați în dragoste. Iubesc, dăruiesc, fac surprize, oferă multă pasiune, dar nu sunt posesivi și nici nu suportă partenerii posesivi. Dacă au vreun indiciu că partenerul de viață i-ar putea înșela, vor face tot posibilul să îi recâștige dragostea. Gelozia nu intră în scenă decât mai târziu, dacă partenerul sau partenera lor au găsit pe cineva mult mai bun. Dar va fi o gelozie de moment, trecătoare, pentru că Gemenii au atât de multe preocupări, încât nu se lasă acaparați de resentimente și răzbunare.
Zodia Rac își ține gelozia în frâu
Racul este genul de om care iubește intens și care urăște intens, dar fără să își arate sentimentele decât atunci când este necesar. Dacă se simte înșelat, Racul devine deosebit de gelos, dar nu își arată de la bun început resentimentele. El caută să afle de ce, este subtil, discută cu partenerul de cuplu, încearcă să găsească o soluție, mai ales dacă au o familie bine închegată. Cu toate acestea, dacă este părăsit, Racul nu va ierta niciodată și gelozia nu se va stinge toată viața.
Zodia Leu nu crede în gelozie
Nativul Leu este atât de ocupat cu planurile și cariera lui, este atât de absorbit de toate activitățile lui și este atât de convins că îi oferă tot ce poate mai bun partenerului de cuplu, încât nici nu concepe să fie vreodată înșelat. Leul nu este genul de om invidios și gelos. Pe de altă parte, el este convins că cine îl iubește cu adevărat îl divinizează și nu îl va trăda niciodată, astfel încât gelozia nici nu există pentru el.
Zodia Fecioară, gelozie bine ascunsă
Fecioara este genul de om care controlează totul. Pentru nativul din Fecioară, totul trebuie să fie ordonat, pus la punct, bine planificat dinainte, inclusiv relația de dragoste care nu are voie să se abată de la cursul ei. Minciunile, trădarea, nici măcar micul flirt nu trebuie să apară. Dacă Fecioara simte că și celălalt poate fi tentat de o altă legătură, gelozia ei este profundă și dureroasă, dar o ține bine ascunsă până când reușește să se desprindă din relația respectivă definitiv. Fecioara nu concepe ca și cineva să îi strice lumea ei perfect ordonată. Cine o trădează este imediat părăsit.
Zodia Balanță nu are timp pentru gelozie
Una dintre zodiile cele mai puțin geloase este, cu siguranță, Balanța. În dragoste, nativul Balanță este foarte generos și își oferă inima cu toată deschiderea. Dar, dacă este trădat și celălalt îl înșală, nu va fi niciodată gelos. Va încerca să afle de ce, va încerca să își salveze relația sau căsnicia și va aștepta ca și celălalt să dea semne de remușcare. Balanțele nu sunt geloase și nu se răzbună în dragoste. Dacă nu se mai simt iubite, pur și simplu pleacă și încearcă să fie optimiste și încrezătoare că vor descoperi dragostea sinceră în altă parte.
Zodia Scorpion, gelozie pătimașă
Scorpionul este o zodie pătimașă în tot ceea ce face. Iubește cu pasiune, iubește doar pe cine merită cu adevărat și nu se îndrăgostește la întâmplare. De altfel, Scorpionul nu se îndrăgostește. Iubirea lui vine din admirație, încredere totală și afecțiune profundă față de un partener care trebuie să fie exact cum vrea el. Foarte rar Scorpionul este ghinionist în dragoste și este înșelat, pentru că el își alege de la bun început partenerul perfect. Dar, dacă este trădat, gelozia lui nu are margini și se răzbună crunt.
Zodia Săgetător, gelozii trecătoare
Săgetătorul este o fire independentă, iubește libertatea și nu se agață niciodată de o relație care nu funcționează. Săgetătorul poate iubi cu pasiune, dar iubirea lui este trecătoare. Libertatea lui, pasiunea pentru călătorii și dorința continuă de schimbare nu îl ajută deloc să aibă legături de durată. De obicei, el este cel care trădează primul și pleacă. Dacă el este cel trădat, este gelos pe moment, dar se desprinde imediat din relația respectivă, gelozia dispare și găsește altă iubire.
Zodia Capricorn nu suportă gelozia
Pentru nativii Capricorni, gelozia este pierdere de timp. Sunt firi serioase, mature, bine organizate, care își construiesc viața după principii fixe. Capricornul nu oferă prea multă pasiune în dragoste, dar își va iubi soțul sau soția cu intensitate până la finalul vieții. Dacă se simte trădat, cere imediat divorțul și nu își pierde vremea cu gelozii, resentimente și răzbunări. Va găsi pe altcineva care să îi ofere afecțiune și respect sincer.
Zodia Vărsător, departe de gelozie
Alături de Balanță și Gemeni, Vărsătorul este una dintre zodiile cel mai puțin geloase. Vărsătorii sunt idealiști, sunt visători, sunt generoși cu toată lumea. Ei se atașează de oamenii care îi iubesc, dar nu devin niciodată posesivi și dominatori în dragoste, de aceea nu pot fi niciodată geloși. Ei pot iubi, dar, dacă dragostea se termină, se desprind ușor din relația respectivă și nu se consumă cu gelozii inutile. Vărsătorul este un spirit liber și generos, de aceea nu rămâne încordat în resentimente inutile față de o iubire pierdută.
Zodia Pești, gelozie patologică
În pofida aparențelor, în pofida faptului că par liniștiți și că dețin controlul atunci când suferă din dragoste, Peștii sunt deosebit de geloși. La acești nativi, există riscul ca gelozia să devină patologică, să se împletească cu ura și să le facă atât de mult rău, încât să distrugă multe în jurul lor. În mod surprinzător, nativul din Pești îl poate ierta pe cel care l-a trădat din dragoste, dar îl va chinui zi de zi cu geloziile și răzbunările lui subtile. El nu va înceta niciodată să fie gelos și nu va mai avea niciodată încredere în cel care a călcat o dată strâmb, chiar dacă acesta face totul pentru a-și răscumpăra greșeala.
- Citește Horoscop Zilnic pe Libertatea și află ce îți rezervă astrele
Foto: 123rf.com
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!