Camera Medicilor din Kosovo confirmă că diploma medicului fals nu este validă: "Același «doctor» a încercat să înșele chirurgi din Kosovo"

Comentează

Autoritățile medicale din Kosovo au reacționat în cazul esteticianului fals Matteo Politi, escrocul care a operat un an de zile în câteva clinici private din România, fără să aibă drept de liberă practică.

Pleureat Sejdiu, președintele Camerei Medicilor din Kosovo, a explicat, printr-un comuncat oficial transmis redacției, cum relațiile tensionate dintre Serbia și Republica Kosovo, au făcut imposibilă verificarea diplomei pe care Matteo Politi a prezentat-o autorităților române și pe baza cărei i s-a eliberat parafa de căre un funcționar al DSP.

Acesta a precizat că o parte a teritoriului Republicii Kosovo a rămas și încă aparține de "instituțiile paralele ale Republicii Serbia", așa cum le numește oficialul kosovar.

"Aceste instituții paralele nu au permis controlul complet și efectiv al Instituțiilor publice ale Republicii Kosovo, pentru a putea verifica autenticitatea documentelor eliberate, și nici baza legală în concordanță cu legea aplicabilă în Republica Kosovo", scrie în comunicat.

Potrivit președintelui Camerei Medicilor, aceste instituții administrate de Serbia pe teritoriul Kosovo controlează și așa-numitele Instituții de Educație Superioară, între care se numără și Universitatea din Priștina, care figurează pe diploma medicului fals Matteo Politi, alias Matthew Mode.

"În legătură cu această situație, Guvernul Republicii Kosovo a format o comisie specială guvernamentală care, în conformitate cu acordurile încheiate, face evaluarea și acreditarea diplomelor eliberate de Universitatea paralelă a Priștinei, și deci valide sunt numai documentele care au fost evaluate și acreditate de autoritățile guvernamentale ale Republici Kosovo”, a mai notat Pleureat Sejdiu.

Arhiva foto

Astfel, concluzia oficialului kosovar este că diploma lui Matteo Politi nu este recunoscută, iar acesta atrage atenția că "esteticianul" nu este un caz singular. De-a lungul anilor, ar mai fi fost depistați și alți indivizi care au profitat de situația incertă a acestor instituții, pentru a-și procura diplome false.

De asemenea, președintele Camerei Medicilor din Kosovo subliniază că același "doctor" ar fi încercat "să abuzeze și să înșele chirurgi din Kosovo, să facă investiții comune", în perioada 2007-2008.

Libertatea a dezvăluit că, de un an de zile, un fals medic de chirurgie plastică lucrează la patru clinici din București. Reporterii au descoperit că Direcția de Sănătate Publică, din subordinea Ministerului Sănătății, i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la Spitalul privat Monza, deși nu are studii de Medicină.

Escrocul a fost prins miercuri dimineața, când încerca să iasă din țară cu trenul, prin Vama Curtici. Aseară, Judecătoria Sector 1 a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a italianului care se prezenta drept chirurgul estetician Matthew Mode, școlit la o universitate prestigioasă din Statele Unite.

Citește și:Cazul escrocului Matteo Politi: ce știm despre "falsa medicină" și ce merită oamenii să afle în continuare! După trei zile de dezvăluiri, analizăm care sunt primele concluzii și ce răspunsuri nu au primit pacienții români48 de ore care au uluit lumea! Rezumatul cazului incredibil al impostorului Matthew Mode, care a fost arestat a doua zi după publicare, în timp ce povestea sa a ajuns pe tot mapamondulCazul Matteo Politi: Statul care se comportă milos cu escrocii este nemilos cu cetățenii săi!UPDATE | Procurorii au cerut arestarea medicului fals Matteo Politi. Ce acuzații i se aduc italianului cu opt clase, care a operat în România fără drept de practicăMinisterul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!Așa arată diploma de absolvent de facultate de medicină din Kosovo, scrisă în sârbă, cu care falsul doctor a operat în România, deși DSP recunoaște că "n-am înțeles nimic din ea"!Filiera italiană! O nouă pacientă mutilată la nas de Matthew Mode își amintește că "medicul chirurg" a intrat în sala de operație alături de un prieten, Michelle di Chirico, un dentist! "Când mi-a dat pansamentul jos, nasul meu arăta ca un şniţel bătut pe tocător"Spitalul Monza, una din clinicile private unde a operat Matthew Mode, pe numele lui real Matteo Politi, anunță că îl dă în judecată pe falsul medic, după dezvăluirile din LibertateaTatăl lui Matteo Politi a aflat de la jurnaliști despre faptele fiului său. "Nu l-am mai văzut de opt ani"Câți ani de închisoare riscă medicul fals Matteo Politi, dacă va fi trimis în judecată și găsit vinovat

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
28 sept.
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
28 sept.
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
28 sept.
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
07:05
Incendiu la o conductă de gaze din Siria, după o explozie. Autoritățile susțin că a fost „un act de sabotaj”
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
06:45
Ce spune despre personalitatea ta o mașină murdară. Concluziile surprinzătoare ale psihologilor
TRENDING
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
28 sept.
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
28 sept.
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
28 sept.
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
28 sept.
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
28 sept.
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
28 sept.
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
28 sept.
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
28 sept.
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
28 sept.
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză