Ce să vizitezi în Uzbekistan

Comentează

Uzbekistan este una din cele mai interesante țări pe care le poți vizita în Asia Centrală și ascunde adevărate comori istorice și culturale care abia așteaptă să fie descoperite.

În ultimii ani, a devenit o destinație din ce în ce mai atractivă pentru turiștii europeni, iar acest lucru nu este deloc întâmplător. Fiecare colț al țării are ceva special de oferit, cum ar fi orașele antice intrate în Patrimoniul Mondial UNESCO, moschiele, mausoleele și medresele de pe Drumul Mătăsii, majoritatea restaurate la gloria de odinioară.

Însă, dincolo de toate aceste lucruri, partea cea mai bună este aceea că, până în momentul de față, Uzbekistanul nu a fost afectat de turismul de masă, păstrându-și în acest fel autenticitatea. O călătorie în această parte de lume este nu doar o incursiune în trecut, ci și o oportunitate de a descoperi cu bogăția și diversitatea unei culturi străvechi, care continuă să fascineze și să inspire oamenii din întreaga lume. Partea superioară a formularului

În cazul în care ți-ai propus să vizitezi Uzbekistan, în cele ce urmează îți vom spune care sunt cele mai populare obiective turistice de aici și ce oferă acestea.

Despre Uzbekistan

Uzbekistan, denumită oficial Republica Uzbekistan (n.n. – în uzbecă O‘zbekiston Respublikasi sau O‘zbekiston Jumhuriyati), este o țară situată în Asia Centrală, care nu are ieșire la mare. De altfel, din acest punct de vedere, este una dintre cele două state din lume care nu au litoral, celălalt fiind Liechtenstein. În același timp, Uzbekistan se învecinează cu cinci țări: cu Kazahstan la vest și la nord-est, cu Turkmenistan la sud-vest, cu Afganistan la sud și cu Kârgâzstan și Tadjikistan la est, potrivit Nations Online. Totodată, Uzbekistan cuprinde 12 regiuni, denumite vilayats, orașul Tașkent, precum și republica autonomă Karakalpakstan (Qoraqalpoghiston), care se află în treimea vestică a țării. Guvernul sovietic a înființat în 1924 Republica Socialistă Sovietică Uzbekistan ca republică constitutivă (de uniune) a fostei URSS. Uzbekistanul și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică la data de 31 august 1991.

Uzbekistan, o țară cât California

Teritoriul Uzbekistanului se întinde între două râuri importante din regiune. Este vorba despre Syr Darya, care pe vremuri se numea Jaxartes, la nord-est, și de Amu Darya (vechiul râu Oxus) la sud-vest, acestea formând doar parțial granițele acestei țări. Suprafața totală a Uzbekistanului este de 447.400 km², fiind aproximativ la fel de mare ca Suedia sau Maroc și puțin mai mare decât statul american California.

Populația numără 35,16 milioane de locuitori, iar cei mai mulți dintre aceștia, aproape 1,98 milioane, trăiesc în capitala țării și, totodată, cel mai mare oraș, Tașkent (Тошкент). Alte orașe importante sunt Namangan, cu aproximativ 432.000 de locuitori, Samarkand, cu puțin peste 319.000 de locuitori, Andijon, cu 318.400 de locuitori și Bukhara, cu circa 247.600 de locuitori. Limba oficială este uzbeca, iar din 1992 este folosită scrierea în baza grafiei latine. Deși nu este limbă oficială, rusa este utilizată în multe domenii

Ce poți să vizitezi în Uzbekistan

Orașul Samarkand

„Samarkand – Răscruce de Culturi” este numele oficial folosit pentru acest oraș antic cu o vechime de aproximativ 3500 de ani. A fost cucerit de Alexandru cel Mare și Genghis Han și a fost capitala somptuoasă a Imperiului Timurid, având un rol important în dezvoltarea arhitecturii și artelor islamice. Samarkand a prosperat datorită poziției de-a lungul Drumului Mătăsii, principala rută comercială terestră dintre China și Europa.

Aici există numeroase monumente care te încântă prin amploarea și frumusețea lor, cum ar fi mausoleele Amir Timur, Bibi Khanum, Gur Emir și Mustaqullik Maidoni. Această perlă a Orientului este al treilea oraș ca mărime din Uzbekistan, cu o populație de peste 625.000 de locuitori, cam tot atâția cât locuiau aici și în secolul al XI-lea. De asemenea, aici poți vizita Piața Registan, complexul Shah-i-Zinda, Afrosiab și Observatorul Ulughbek.

Orașul Bukhara

Bukhara (sau Buxoro) este situat în sud-estul Uzbekistanului și este o altă localitate aflată cândva pe Drumul Mătăsii. Numele provine de la cuvântul „vihara”, care în sanscrita veche înseamnă „mănăstire”. Dezvoltarea urbană, urbană, economică și științifică în Bukhara a avut un impact mare asupra lumii islamice în Evul Mediu. Centrul istoric al orașului a fost o bază importantă pentru teologia și știința islamică timp de șapte secole, până în veacul al XVI-lea, aici fiind cel mai mare centru islamic pentru studiul sufismului (n.n. – credința și practica islamică mistică în care musulmanii caută să găsească adevărul iubirii și cunoașterii divine prin experiența personală directă a lui Dumnezeu). Aici există mai multe moschee, minarete și vechi clădiri în stil arhitectonic musulman foarte bine conservate, motiv pentru care Bukhara a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1993.

Orașul Khiva

Supranumit „orașul celor o mie de cupole”, Khiva este cel de-al treilea oraș de pe Drumul Mătăsii. A fost primul sit UNESCO din Uzbekistan, fiind inclus în Patrimoniul Mondial în 1990. „Itchan Kala”, care se traduce prin „partea interioară a orașului vechi”, este înconjurat de ziduri groase realizate din noroi. Poziționat între deșerturile Kyzylkum și Karakum, Khiva adăpostește 51 de monumente istorice și aproximativ 250 de vechi construcții, care datează din secolele XVIII-XIX. Tot aici mai există moschei, fortificații și palate în care nu apar linii frânte, caracterizate de forme geometrice precum cercul în defavoarea pătratului sau a dreptunghiului. Minunatele minaretele vopsite în culori contrastante și aleile pavate cu pietre, precum și mozaicurile zidurilor străvechi sunt alte detalii care atrag atenția în Khiva.

Orașul Shahrisabz

Acest oraș înfloritor datează din timpul imperiului turco-mongol Timurid, care a dominat Marele Iran la începutul secolului al XV-lea. Shahrisabz găzduiește monumente excepționale care au o vechime de aproximativ șapte sute de ani, deși orașul are o istorie de peste 2000 de ani. Centrul său istoric păstrează aspectele din planul original al orașului Timurid. Marele cuceritor medieval Amir Temur, care s-a născut aici, a ordonat să fie construit palatul de vară Ak Sara și propriul său mormânt. Astăzi încă se pot vedea rămășițele uriașelor porți, care au o înălțime de 65 de metri.

Tașkent

Tașkent este capitala Uzbekistanului și cel mai mare oraș nu doar din această țară, ci din toată Asia Centrală. Acesta reflectă dezvoltarea istorică a țării de la monumentele sale arhitecturale de design oriental până la aspectul stradal planificat sovietic și clădirile sale moderne de sticlă. Numele său se traduce literal prin „orașul de piatră”. Acesta a fost afectat de mai multe ori de-a lungul istoriei, iar cele mai recente daune au fost produse de cutremurul din 1966, când multe dintre monumentele sale istorice antice au fost complet distruse. De altfel, în centrul orașului a fost ridicat un monument în memoria victimelor acelui tragic eveniment.

Lacul Aidarkul

Aidarkul este un lac parțial artificial, care a fost creat ca urmare a planificării agricole sovietice. Pe locul lui a existat cândva un mic lac sezonier, care seca în întregime în verile fierbinți. În vara anului 1969, apele râului Syr Darya s-au revărsat din barajul rezervorului de irigare și au inundat întreaga regiune. Astăzi, lacul Aidarkul se întinde în mijlocul deșertului Kyzylkum pe o suprafață de aproximativ 4.000 km2 și are o lungime de 250 de kilometri. Este un loc ideal pentru a experimenta dormitul într-o iurtă și călăritul cailor sau cămilelor în deșert.

Orașul Termez

Puținii turiști care s-au aventurat de-a lungul timpului până în sud, la Termez, au descoperit un loc de o importanță istorică excepțională, care abundă în sit-uri arheologice care datează din timpurile preislamică. În secolul al VI-lea î.Hr., Termez era deja cunoscut de Achaemenizi, iar mai târziu a fost cucerit de Alexandru cel Mare. Fortificațiile medievale ale orașului se întindeau pe o lungime de 16 kilometri, iar faimosul explorator marocan Ibn Battuta a scris despre bazarul său plin de viață, clădirile frumoase, canalele și grădinile din Termez. Astăzi încă se mai pot vedea ruinele mănăstirilor budiste antice Kara Tepe și Fayaz Tepe și cele ale cetății Kyrk-Kyz, în timp ce renumitul muzeu arheologic este unul dintre cele mai bune din Asia Centrală, acesta găzduind dovezi ale religiilor budismului, zoroastrismului și islamului.

Cetățile antice Khorezm

Vechiul Khwarezm era recunoscut pentru numeroasele sale fortărețe care se ridicau deasupra deșertului Kyzyl Kum. Aici există cetăți care datează de peste 2200 de ani, iar cele mai multe dintre ele erau așezări, cetăți cu ziduri care puteau fi văzute dintr-o altă cetate. Ele erau concepute în acest fel pentru a ajuta la menținerea controlului asupra regiunii și pentru a transmite mesaje. Există numeroase legende legate de fiecare dintre ruinele acestor cetăți și descoperiri arheologice de mare valoare. Una cu totul deosebită se numește Chilpyk și era un loc unde se practica înmormântarea zoroastrienilor. Cadavrele acestora erau lăsate acolo mai mulți ani, iar osemintele curățate erau colectate pentru a fi îngropate în osuare. Explorați diferite ruine de cetăți antice. cetăți antice Khorezm din Uzbekistan, relatează site-ul Kalpak Travel.

Valea Fergana

Valea Fergana a fost și este încă o importantă răscruce de drumuri pentru diferite religii, culturi și națiuni. Împărțită între Uzbekistan, Tadjikistan și Kârgâzstan, aceasta arată diversitatea din fiecare dintre aceste țări. În Uzbekistan, Valea Fergana găzduiește importantele orașe medievale de pe Drumul Mătăsii: Andijan, Kokand, Fergana și Namangan. Caii de aici erau recunoscuți ca fiind cai cerești și foarte apreciați în China timp de mai multe secole. Fondatorul Imperiului Mughal, Babur, s-a născut în această regiune. De asemenea, Fergana are povești fascinante de dezvăluit și își păstrează vechile tradiții de olărit vase din ceramică și produse din mătase.

Karakalpakstan

Nukus este capitala acestei republici autonome din Uzbekistan, care este situată în nordul țării, lângă Marea Aral. Deși nu se poate ridica la nivelul orașelor de pe Drumul Mătăsii în ceea ce privește arhitectura impresionantă, aceasta prezintă istoria poporului Karakalpak cu ale sale bijuterii, tapiserii și alte artefacte naționale. Unul dintre cele mai interesante muzee din Nukus este cel care găzduiește colecția Savitsky de artă interzisă în Uniunea Sovietică.

Marea Aral

Aceasta a fost cândva o mare navigabilă importantă în Asia Centrală, împărțită între Uzbekistan și Kazahstan. Muynak a fost odată unul dintre numeroasele orașe de pescari înfloritoare de pe malul Mării Aral. Însă, aceasta a fost treptat redusă la jumătate din întinderea ei inițială ca urmare a irigațiilor nesăbuite comandate de guvernul sovietic în anii ʼ60 care au avut ca scop mărirea producției de bumbac. Ceea ce odinioară a fost al patrulea cel mai mare lac din lume, astăzi este doar un imens deșert devenit cimitir de corăbii, o imagine înfricoșătoare a ușurinței cu care mediul înconjurător poate fi distrus de oameni.

Foto:Shutterstock

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește