Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu, a doua propunere a PSD de premier, a fost Ministru al Comunicaţiilor, în 2014, în mandatul premierului Victor Ponta și absolvent al Facultății de Matematică, Secţia informatică. E deputat de Timiș, la al doilea mandat în Legislativ.

Este membru PDSR din noiembrie 1996, și a deţinut mai multe funcţii în organizaţia judeţeană de tineret, iar în decembrie 2003 a devenit preşedinte executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Timiş, până în prezent fiind prim-vicepreşedinte de filială, lider al PSD Timişoara, iar duminică a fost desemnat preşedinte interimar al PSD Timiş. În perioada 2004-2008 a fost consilier local la Timişoara.

Sorin Grindeanu este născut în 5 decembrie 1973, la Caransebeş, este absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia Informatică (1992 – 1997), apoi, timp de un an, a urmat studii aprofundate, specializarea Baze de Date, Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Matematică, Secţia înformatică.

În perioada octombrie 1998 – octombrie 2000 a fost preparator la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, apoi timp de un an a fost asistent la Universitatea de Vest Timişoara, Facultatea de Sociologie şi Psihologie, din noiembrie 2001 până în ianuarie 2004 a fost director la Direcţia pentru Tineret şi Sport Jud. Timiş, în următorii trei ani a deţinut funcţia de director general adjunct la Delpack Invest SRL, timp de câteva luni, în 2008, a fost director SC Ahm Smart SRL, iar din iunie 2008 până la alegerea ca deputat a fost viceprimar la Primăria Timişoara.

Grindeanu a făcut parte din Comisia de apărare a Camerei şi din cea pentru tehnologia informaţiei, în vechiul legislativ.

Ce avere are Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu deține trei terenuri intravilane, în județul Timiș, o casă și un ATV, cumpărat în 2009, și a împrumutat firma unde lucrează soția sa cu  83.500 de lei şi 20.000 de euro. Vezi aici întreaga declarație de avere.